Cetatea Neamtului


Situată în partea de nord-est a judeţului Neamţ, la o depărtare de cca. 46 de km de reşedinţa acestuia şi în imediata apropiere a oraşului Tg. Neamţ, Cetatea Neamţ (sau a Neamţului) face parte din categoria monumentelor medievale de valoare excepţională din România. Apariţia şi existenţa sa sunt strâns legate de istoria locului, a cărei vechime coboară cu mai bine de şapte milenii în negura timpului.
Numele cetăţii provine, probabil, de la hidronimul de “Neamţ” pe care îl poartă râul care curge pe sub poala muntelui şi de la care şi-au luat numele oraşul şi mănăstirea din apropiere. Mult timp centrul politic al regiunii a fost oraşul de pe apa Neamţului (cunoscută în acest sector şi sub numele de Ozana) unde pârcălabii cetăţii erau şefii administrativi, militari şi judecătoreşti, numele de Neamţ extinzându-se apoi asupra ţinutului şi judeţului, aşa cum şi oraşul Piatra, după mijlocul secolului al XIX-lea, va deveni Piatra-Neamţ.
Un loc incarcat de istorie, excelent renovat si intretinut, intr-un peisaj superb!

Drum bun si iubiti natura!

Cetatea Neamtului

Cetatea Neamtului

Cetatea Neamtului

Cetatea Neamtului

Cetatea Neamtului

Cetatea Neamtului

Cetatea Neamtului

Cetatea Neamtului

Cetatea Neamtului

Cetatea Neamtului

Cetatea Neamtului

Cetatea Neamtului

Cetatea Neamtului

Cetatea Neamtului

Cetatea Neamtului

Cetatea Neamtului

Cetatea Neamtului

Cetatea Neamtului

Advertisements
%d bloggers like this: