Manastirea Rohita – Maramures


La 17 km de Targu Lapus trecand de Manastirea Rohia, pe un drum ce trece prin satul Boiereni cu case ce seamana mai mult cu cele din Muzeul Satului Maramuresean decat cu niste case din secolul XXI, serpuind spre varful muntelui gasim Manastirea Rohita. Dumul de la Targul Lapus pana in satul Boiereni este asfaltat de curand restul drumul fiind forestier.

Manastirea Rohita

Manastirea Rohita

Povestea manastirii…din spusele localnicilor: Se spune ca, intr-o vreme de mari lipsuri pricinuite de o seceta prelungita, calugarii de la aceasta manastire au plecat prin tara dupa bucate pentru trai. Stiindu-i dusi, cativa localnici mai instariti de prin sat, dar lacomi, starniti si de autoritati, s-au pus la sfat sa talhareasca manastirea si sa aprinda locurile. Dupa ce au furat inclusiv portile imparatesti, satenii i-au dat foc. Reveniti din lume, calugarii ar fi gasit doar un morman de lemn de stejar in flacari. Intristati si inlacrimati de sacrilegiul facut, calugarii au urcat coama Alunisului si au aruncat asupra satului un blestem greu: sa fie ars si dus de ape de sapte ori, iar pe hotarul lui sa nu mai creasca niciun stejar, pana cand faradelegea nu va fi indreptata prin truda, post si rugaciune.

Manastirea Rohita

Manastirea Rohita

Cu ochii la dealurile golase, pe care n-a mai crescut niciun stejar de doua secole, desi padurile din satele vechine erau pline de stejari, satenii au fugit la preot. Prin 1904, impreuna cu preotul Ilie Bud, au pus crucea pe care sta scris si azi: „Roga-te si lucra”, care inlocuia o alta cruce veche, de lemn, din „inima” manastirii de altadata. Dar au vazut ca blestemul tot nu s-a stins. Atunci, s-au jurat sa nu mai lucreze in ziua de vineri si, o data pe an, dupa Rusalii, sa iasa cu preotul pe deal, in locul fostei manastiri, si sa se roage pentru iertarea pacatului savarsit.

Manastirea Rohita

Manastirea Rohita

Cu un zambet cald, ieromonah Teofan Petrut, unul dintre cele sase suflete care traiesc azi la Manastirea Rohita, povesteste despre evolutia manastirii cu nume de copil, care a condamnat la nenorocire si apoi a salvat comunitatea: „Numele Rohita vine de la numele paraiasului de aici, un afluent de pe deal, iar locul e Valea Rohitei. Deci, nu este diminutivul de la Rohia. Multi cred ca-i nume de copil al Rohiei. Luat ierarhic, noi de la Rohia am venit si o vreme a fost schitul Rohiei. Chiar si in zilele noastre, oamenii din Boiereni nu lucreaza vinerea la pamant. Le este frica de ape. Este posibil ca incendiul sa se fi produs intr-o zi de vineri. Chiar si azi, oamenii vin si se roaga aici, spunand „merg la cruce”.

Preot la Rohita

Preot la Rohita

Batranii Boierenilor, loviti de napasta, au lasat cu „limba de moarte” urmasilor ca, daca manastirea se va reconstrui, sa doneze pamant si vite, pentru a repara pacatul facut si paguba produsa. Si, intr-adevar, dupa reconstructia bisericii, toti au donat pamantul pe care-l aveau in zona. Astfel ca Manastirea Rohita a renascut, prin truda si rugaciune, asa cum indeamna crucea de piatra. Iar Ieromonahul Teofan spune: „Convingerea oamenilor si a noastra ca s-a stins blestemul este intarita si de faptul ca avem in zona noastra deja 7 stejari”.

Sfarsit de slujba la Rohita

Sfarsit de slujba la Rohita

Slujba la care am participat astazi a fost tinuta de trei preoti iar la sfarsitul ei Parintele Teofan ne-a adus aminte de pildele lui Hristos dupa care trebuie sa ne calauzim in viata. Stundeti de la Intitutul Teologic din Baia Mare, adusi de Parintele Teofan au format corul din timpul slujbei. Am ramas impresionati ca tineri din secolul XXI vin la biserica cinstind numele Domnului, tinand post si rugaciune. La sfarsitul slujbei ne-am rugat pentru cei care nu mai sunt printre noi, apoi pentru noi si familiile noastre dupa care am fost miruiti si binecuvantati. Ne-am intors de la manastire cu sufletele mai linistite. Mult mai linistite…

 

 

Advertisements

Pestera cu Oase – Maramures


Peştera se află la altitudine de 285 m, având dezvoltarea de 40 m şi o singură intrare. Se află localizată pe valea Pietrii, pe afluentul stâng văii Poienii, pe afluentul stîng al râului Lăpuş, pe versantul vestic al muntelui Piatra Pinţii din comuna Băiuţ, satul Poiana Botizii.

Accesul spre peşteră se face de la Gura văii Poieni (4 km de Strâmbu Băiuţ, 21 km de Tg. Lăpuş) se urcă pe drumul spre Poiana Botizei cca. 2 km, apoi se traversează valea şi se urcă pe poteca dintre cele 2 fire ale Izvorului Pietrei până sub Piatra Pinţii, intrarea este situată pe versantul vertical al stâncii de sus.

Este o peşteră fosilă, fiind dezvoltată pe o direcţie generală V-ESE, intrarea are înălţimea de 3 m, urmează un sector descendent până la cota 2,8 m, după o săritoare de 2 m, înălţimea galeriei are 3 m, în dreapta este o galerie de 6 m lungime şi înălţimea de 2,5 m debuşează printr-o fereastră în tavanul galeriei principale, se continuă descendent de la 2,8 m pînă la 7,7 m unde galeria atinge înălţimi până la 8,8 m. Galeria urmează ascendent până la terminus pe o lungime de 20 m, aici fiind 3 săritori şi este partea concreţionată a peşterii, înălţimea are 2 m, lăţimea generală a peşterii are 1 m, terminusul este o restricţie de 0,2 m lăţime la cota de – 1,9.

Peştera cu Oase este “subiectul” primei lucrări de speologie referitoare la o peşteră din judeţul Maramureş, cea redactată de Primics Gy în anul 1986.
sursa apmb

Iti este necesar echipament de munte, bocani, lanterna neaparat, pestera nefiind electrificata.

Pornim spre pestera despre care se spune ca ar fi fost casa lui Pintea cu doi localnici, dl Gherman si dl Anton care cunoaste fiecare locsor din padure ca pe curtea lui, caci altfel nu nimeresti drumul. Daca te iei dupa indicator, asa cum ne-am luat noi, nu ai avea de mers decat 800 de metri. Gresit… dar odata porniti la drum nu am vrut sa ne facem de ras in fata celor doi localnici care ne erau calauze. Drumul nici vorba sa aiba 800 de metri…este si anevoios de urcat pe alocuri fiind in pante abrupte. Am aflat in timp ce urcam ca ne putem intalni cu ursi… mai ales cu ursoaice ca au pui mici in perioada aceasta…nu eram destul de epuizati de urcus, acum eram si cu frica unui face to face cu ursoaica.. Calauzele noastre ne-au spus ca trebuie sa stam linistiti ca daca vorbim mult nu ne ataca…ma rog..cu speranta ca acestea nu erau decat glume pe seama noastra am continuat sa urcam. Racoarea padurii si popasurile dese ne-au dat puteri sa ne continuam drumul. Drum care pentru noi care nu suntem patimasi in a urca muntele la picior, a fost greu.

Pe parcursul urcusului, poienite pline de flori si varfurile muntilor din-prejur. Superb!

Ajungem in sfarsit la pestera.. ha..care nu are deloc intrarea pe care o credeam..intri cumva..” pe pantece” vorba lui nea Gherman.. intrarea e o gaurica mica, camerele sunt si ele unele mici in altele te poti ridica in picioare.

Pestera este un loc salbatic nefiind absolute nimic amenajat pentru turisti. Neaparat iti trebuie lanterne ca sa poti vedea ceva in pestera!
In pestera apa a sapat piatra in asa fel incat a facut niste forme de poti jura ca sunt schelete umane. Localnicii spun ca aici ar fi fost ascunzatoarea lui Pintea.

A meritat drumul pana acolo, dar vrem sa se stie ca drumul nu are 800 m asa cum arata un indicator din zona, in padure este umed si alunecos,(bocancii sunt ideali) drumul nu este marcat decat pe alocuri, in pestera nu vezi nimic daca nu ai lanterne puternice!

Multumim dlor Anton si Gherman care ne-au fost o companie placuta, au glumit si horit pe tot parcursul drumului.

Iata cateva fotografii…

Drumul catre pestera…

Asta este intrarea in pestera, cel putin cea pe care am gasit-o noi.

Peisaj la iesirea din pestera…

Poiana Botizii – Borvizul


Vizavi de fostul sediu administrativ al santierului IPEG Poiana Botizii, deasupra unui fost mic depozit pentru explozibil, a aparut de vreo 2-3 ani o cabanuta de lemn, nefinita inca.
Borvizul, care izbucneste ciclic la aproximativ 8-9 minute, gazele din strafunduri impingand intr-un violent suvoi inspumat apa minerala deosebit de placuta la gust, e adapostit intr-o ciuperca de lemn amplasata pe malul drept al vaii Poienii. Mai sus, la stanga drumului, dintre grohote sur-negricioase, apare o alta vana de apa minerala iar in aval de borvizul captat prin foraj geologic, pe malul stang al vaii, se remarca succesiv vreo trei izvoare minerale feruginoase.
De fapt si peste culmea dealului, in Baiut, pe valea Tocila, sunt cateva izvoare minerale apreciate de putinii turisti dar mai ales de catre localnici.

Borcutul din Poiana Botizii – Muntii Lapusului

Situat la confluenta V. Poienii si V. Cizma, aprox. 3 km nord de centrul localitatii, a fost descoperit in anul 1969 prin executarea unui foraj de cercetare. Izvorul face parte din aureola mofetica Oas-Gutai-Tibles iar pulsurile sunt datorate acumularii gazelor (CO2 si H2S) in incaperi subterane naturale, pana ce presiunea gazelor o depaseste pe cea a coloanei de apa, iar prin iesirea brusca a gazelor la suprafata este antrenata si coloana de apa minerala.

Asteptam cuminti, scrutand curiosi spre fundul cioatei de lemn prin care apele minerale vor erupe-n curand. Initial cateva bule sparg oglinda cristalina a apei precum cele dintr-un pahar de sampanie apoi, dupa vreo 7 minunte de la precedentul ciclu, bulele se-nmultesc iar apa minerala pare a fierbe dand in navalnic clocot si revarsandu-se tumultuoasa printr-un mic scoc, risipindu-se, precum atatea nationale comori (sub)terane pe apa sambetei, de-aceasta data cea a vaii Baiutului.
sursa: emaramures.ro

Muzeul Satului Maramuresan


Mai putin organizat, dar foarte mare, gasim aici case din din sec XVII, XVIII. Nu exista un ghid ca la Muzeul Tarii Oasului, nici macar pliante, dar totusi intrarea este 10 lei.

Cavnic


Mergand de la Targul Lapus( Maramures) spre Ocna Sugatag intre Cavnic si Budesti exista o zona pe care numai daca o vezi, numai daca esti acolo poti crede ca se intampla asa ceva.
Intr-o curba intre localitatile Cavnic si Budesti este scris pe un parapet “ de aici”. Stiind de acest loc de la gazdele noastre din Maramures, odata ajunsi la semn oprim motorul masinii. Drumul este in urcus pronuntat. Masina cu motorul oprit, la “ zero” urca dealul singura. Da.. este adevarat! Am repetat miscarea de mai multe ori atat in sensul de urcare cat si in sensul de coborare.. masina merge singura si chiar prinde viteza. Niste turisti care se minunau si ei la fel de mult ca si noi, au turnat apa pe sosea aceasta curgang la deal… apoi am lasat sticla pe sosea aceasta rostogolindu-se inspre deal. Unii spun ca ar fi iluzie optica.. ceea ce nu credem.. am studiat locul de distanta, l-am parcurs pe jos, simtind in picioare ca urc… gps-ul de asemenea ne arata ca acolo este deal. Daca ar fi vorba de magnetism cum ar curge apa la deal?
Am filmat, in momentul in care dpdv tehnic voi putea pune filmul pe blog, o sa vedeti. Gasiti pe you tube filmulete la fel ca al meu. Avem poze.. dar ele nu dovedesc spusele mele dar va pot da toate indiciile ca sa ajungeti acolo.
Ne-am intalnit cu reporteri de la postul tv Realitatea care faceau un reportaj despre acest loc. Pe forumuri am gasit oameni care nu cred, spunand ca vrem noi sa promovam cumva zona… nici vorba.
Va putem da toate detaliile cum sa ajungeti acolo, caci daca nu cunosti locul poti trece pe langa el linistit.
Asteptam cu interes parerile voastre. Ce ar putea fi?

http://www.realitatea.net/emisiuni/reporterii-realitatii_23902_85232.html

emisiunea din 12.07.2009 unde am dat un interviu postului Realitatea Tv

Cimitirul Vesel – Sapanta


Cimitirul Vesel nu este atat de vesel pe cat cred unii. Probabil ca modelul atipic al crucilor si cele cateva poeme, epitafuri scrise, au fost considerate la vremea lor,vesele. Se observa o antiteza intre relativitatea mortii si caracterul dinamic al vietii, argumentul principal fiind evadarea din neant prin arta. Crucile sunt creatia unui singur artist, scluptorul Stan Patras. Culoarea albastra a acestor creatii originale, asemnatoarea cu a Voronetului, este un simbol al sperantei si libertatii, care predomina in tot Maramuresul.

_6056723 copy

_6056722 copy

_6056721 copy

_6056719 copy

_6056717 copy

_6056716 copy

_6056725 copy

Manastirea Rogoz Maramures


Biserica e faimoasă pentru consolele încurcate în formă de „cap de cal”, care sprijină acoperişul, şi pentru sculpturile din lemn de pe faţade. În jurul bisericii, se află motivul frânghiei răsucite, cu un cerc cu o cruce pe faţade.
Edificiul a fost transferat în Rogoz, pe locul unei biserici deja existente, Sf. Parascheva, construită în 1701. Pe pragul uşii de intrare, se află o inscripţie care datează construcţia: „când Transilvania era ocupată”.
Biserica nu este, ca de obicei, dreptunghiulară, cât timp capătul vestic este poligonal. Uşa de intrare se află pe faţada sudică. Acoperişul este lat şi asimetric. Tocul uşii este decorat cu o frânghie răsucită şi este în forma unei muluri arcuite elegante, ascuţite. La baza tocului sunt rozete gravate. Un acoperiş cu un singur rând lat de streşini se află deasupra structurii bisericii, inclusiv cea a altarului. Acoperişul turnului este înalt şi conic, cu patru vârfuri mici în colţuri, cum este obiceiul în Lăpuş. Pe turn, este un strat făcut cu şindrile acoperite şi pe acoperişul conic sunt două rânduri din aceste fâşii decorative. Decoraţia din frânghie răsucită se poate găsi şi în interior, pe grinda care marchează apariţia bolţii, precum şi a grinzii principale, unde acest motiv e combinat cu cercuri. Capătul vestic al grinzii principale e decorat cu un cap de zimbru, cu o stea pe frunte şi cu incizii pe gât. Grinzile orizontale care sprijină acoperişul sunt decorate cu crestături şi tăieturi.
Catapeteasma, un loc din lemn, pictat, folosit pentru păstrarea obiectelor religioase şi un candelabru din lemn cu ornamente sculptate în formă de păsări sunt adăugate decoraţiunilor interioare ale edificiului. Picturile murale sunt doar parţial păstrate. Doi artişti locali, Radu Munteanu şi Nicolae Man, le-au pictat în 1785, după cum se atestă într-o inscripţie. O altă inscripţie murală atestă „anul înspăimântător 1717, în timpul Tătarilor.

_6076766 copy

_6076767 copy

_6076770 copy

_6076771 copy

_6076772 copy

_6076774 copy

_6076776 copy

%d bloggers like this: