Pestera Muierilor


Peştera Muierilor (sau Peştera Muierii) se află în comuna Baia de Fier, Judeţul Gorj, pe teritoriul Depresiunii Getice a Olteniei. Peştera a fost sculptată în calcarele mezozoice de pe marginea sudică a Masivului Parâng, de către râul Galbenul. Cu o istorie foarte bogata, peştera în timpuri străvechi a adăpostit în timpul războaielor, când bărbaţii plecau la lupte, foarte mulţi copii şi femei, de unde i se trage şi numele. Este prima peşteră electrificată din România.
Nu se gasesc indicatoare spre pestera, abia cand ajungi aproape de pestera este un indicator cu pestera. Mai vor unii sa faca turism… Pestera este foarte mare, are 9000 de metri, pentru turisti sunt rezervati doar 900, restul fiind alocati speologilor. Timpul alocat vizitarii este de o ora, putin dupa parerea noastra, se intra doar cu ghid care trece fugitiv in revista camerele si istoria pesterii. In anumite camere din pestera sunt foarte multi lilieci care iti vajaie pe la urechi. Intrarea se face printr-o parte a muntelui si se iese prin alta parte a muntelui de unde mai mergi circa 1-1,5 km pana sa revii la intrare, respectiv la parcare. Din Bucuresti pana la pestera am facut circa 4 ore, cu pauze de cafeluta, si de facut poze pentru ca drumul este absolut minunat.

_A248447 copy

_A248554 copy

_A248484 copy

_A248488 copy

_A248522 copy

_A248525 copy

_A248540 copy

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: